joi, 3 octombrie 2019

Idee imperativă

Ca și altădată,
acum,
Laurei

Să facem zi din noaptea următoare,
Să n-o lăsăm să fie timp trecut,
Trăind s-o definim nemuritoare,
O noapte cum de mult nu am avut.

Din început, cu forma lui comună,
Cu pierderea de timp și de idei,
Să ne simțim dorindu-ne-mpreună,
Avându-ne pornirile temei.

De orice haină care te îmbracă
Să te ferești chiar fără de motiv,
Lăsând-o libertatea să-și petreacă,
Voindu-mă, pe mine, posesiv.

În palma ce spre sâni va fi grăbită
Să mi te-arăți ca freamăt de voiri,
Și-ntru firescu-i grabnic pregătită
De tot profundul marii dezrobiri.

Să fie patul, dintr-odată, mare,
Când coapsele-ți mi se arată vad
Al timpului de vis și-mpreunare
În fuga noastră înspre rai, din iad.

Acolo-n pântec, unde timpul trece
Spre viața cu însemn de infinit,
Cu mine doar voi vrea a mă întrece,
Continuând, mereu neobosit.

În ochii tăi văzând cum strălucește
Înaltul cer și drumul larg deschis,
Să mă redau trăirii omenește
Cu tot ce-nseamnă adevăr din vis.

Așa să-nvăț că ziua care vine
E viitor firesc și nu trecut,
Dorindu-mi, iar, o noapte, doar cu tine
Cu tot cuprinsul ei recunoscut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu