Aventură-n așteptare

Nu am idei ce-ar trebui să spun,
Cum să numesc această așteptare
Ce mă grăbește, chiar de mă opun,
Să mai scurtez reala depărtare.

Mă-ntreb și eu... Nu am nici un răspuns,
Oricât resimt efectele-i directe,
Și corolarul ei, ce stă ascuns,
Sub fald de conjunctură și aspecte.

Doar bănuiesc... uitând de amintiri,
Îmi vin în vis și se ascund prin minte,
Ca nu cumva smintite născociri
Să-mi lase rațiuni fără cuvinte.

Exiști pe unde, și bine știu,
Că nu ești doar o simplă aventură,
Sau doar motiv ce l-aș avea, când scriu,
Despre trăiri de mare anvergură.

Și nu pot, orice-aș face, să contest
Dorința ce apare și persistă,
Găsind grăbirea formă de protest
Tendinței de-a avea privirea tristă.

Ca să-ți vorbesc îmi tot adun puteri,
Dar încă n-am, de nici un fel, destule,
Ca de atâta dor să n-am dureri
Ce nu încap în scheme sau formule.

În tranzitive stări, repetitiv
Constat că timpul repede se trece
Găsindu-mi, totdeauna, un motiv
Să mă îmbăt, naiv, cu apă rece.

De-aceea tac și chiar mă las tăcut,
Ca tu, știind venirea-mi de departe,
Să uiți de timpul ce ți-l crezi trecut,
Mizând, măcar ca joc, pe-a întâmplării carte.