vineri, 10 mai 2019

Adevăr în sine

În viață mi-a fost bine... mi-a fost greu...
O știu ca dulce, uneori amară,
Doar că prin vers, vorbindu-mi Dumnezeu,
M-am regăsit oricât voiam să piară.

Mi s-a tot spus, de cei ce și-au dorit,
Că mintea-mi versuri fade născocește,
Sau caut modul cel mai potrivit
De-a spune, ce mă doare, pe muțește.

Alții chiar cred că lor prin vers le spun,
Ce trebuie să facă, să nu facă,
Și astfel vrerii mele să-i supun
Iar ei în ce-i mai rău să se complacă.

Puțini sunt cei ce înspre ei privesc
Și sus, spre Ceruri, nu doar fix, în grindă,
Văzând de nu cumva păcătuiesc,
Voind să fie altora oglindă.

Sunt și hulit, ori pus, pe-ascuns, la zid
De-nchipuiții ce se cred că-s muză
Sau chiar idee-n versul prea rigid,
Ce laudă, acceptă sau acuză.

Am scris cândva un vers de testament,
L-am repetat punându-l la vedere,
Că sunt doar scriitor obedient,
Și n-am, scriind, nici merit nici putere.

Am învățat că multe nu prea știu,
Și recunosc un adevăr în sine:
Cu tine, Doamne, eu vorbesc și scriu,
Cuvântul e al tău, nu-mi aparține.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu